ASIGURARI pentru:

miercuri, 26 august 2015

Ce fac daca am polita la Astra Asigurari?

Ce trebuie să faci acum dacă ai asigurare la Astra

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis miercuri intrarea în faliment a Astra Asigurări, aflată în administrare specială, după ce compania nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital, despăgubirile urmând să fie acordate de Fondul de Garantare. Ce trebuie să faci dacă eşti client al companiei care tocmai a intrat în faliment. Astra Asigurări are 4,6 milioane de asiguraţi. 

Publicat   la 15:37 - 26 08 2015
Autor: Ionut Lupescu 

Preşedintele ASF a declarat în conferinţa de presă că cei care sunt clienţi ai Astra vor fi despăgubiţi prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguratilor, fondurile disponibile fiind de 900 de milioane de lei, în total.

Mişu Negriţoiu a precizat că despăgubirile clienţilor vor fi realizate în urma cererilor de despăgubire, ceea ce înseamnă că dacă eşti client al Astra Asigurări va trebui să depui o cerere pentru a fi despăgubit.

Aşadar asigurarea încheiată la Astra Asigurări este valabilă în continuare, până la momentul expirării acesteia, chiar dacă firma a intrat în faliment, doar că în cazul în care are loc un accident, asiguratul va depune dosarul de daună la Fondul de Garantare.


De asemenea, clienţii Astra trebuie să ştie următoarele lucruri:


Cum procedeaza Fondul de Garantare a Asiguratilor dupa ce a fost declarata starea de insolventa a societatii de asigurare ?

  • preia dosarele de dauna si evidentele tehnico-operative si contabile aferente acestor dosare;
  • intocmeste listele potentialilor creditori de asigurari ai societatii de asigurari aflata in stare de insolvabilitate, in baza documentelor preluate de la societatea de asigurari;
  • publica listele potentialilor creditori de asigurari intr-un ziar de circulatie si pe site-ul Fondului de garantare;

Cand incepe Fondul de Garantare a Asiguratilor plata catre creditorii de asigurari in cazul intrarii in isolvabilitate a unei societati de asigurare ?

  • plata creditorilor de asigurari se va efectua de la data ramanerii irevocabile a hotararii de deschidere a procedurii de insolventa;

Cum trebuie sa procedeze creditorul de asigurari pentru a recupera creanta de la Fondul de Garantare a Asiguratilor?

Cum se completeaza o cerere de plata ?

Ce documente se anexeaza la cerere ?

  • documente doveditoare ale creantei ;
  • copie carte identitate/buletin identitate;

Unde se trimite cererea de plata insotita de documentele anexate ?

  • cererea – in original, impreuna cu documentele anexate se depune la sediul Fondului de Garantare, personal sau prin intermediul serviciilor de posta, recomandat, cu confirmare de primire;

Care sunt pasii pe care ii urmeza un dosar de dauna complet ?

  • pas 1 – inregistraea cererii de plata insotita de decumentele justificative
  • pas 2 –  intocmirea dosarului de dauna si verificarea cererii si a tuturor documentelor  si inscrisurilor justificative cu privire la creanta solicitata;
  • pas 3 – propunerea de plata si avizarea dosarului de dauna de catre toate departamentele din cadru Fondului de Garantare (daune, juridic, economic);
  • pas 4 –  aprobarea dosarului de dauna de catre Comisia speciala constituita conform Legii 503/2004;
  • pas 5 – plata dosarului de dauna catre creditorul de asigurari;

10. Cum se efectueaza plata catre credirorul de asigurari ?

  • prin posta la domiciliul creditorului, doar in cazul persoanelor fizice;
  • in contul de card al creditorului, in cazul persoanelor fizice;
  • in contul creditorului persoana fizica sau juridica;
  • prin unitatile CEC BANK;

Sursa: money.ro

joi, 20 august 2015

Pasii de inmatriculare si acte la schimbare proprietar

Documentele si pasii care trebuiesc facuti la inchiderea unui contract de vanzare-cumparare:


pasul 1. Vizarea fisei de inmatriculare primita de la vanzator, la administratia locala unde s-a facut inscrierea in evidentele fiscale.
pasul 2. Asigurarea de raspundere civila (RCA) pe care o are vechiul proprietar, nu mai este valabila, se va incheia o noua asigurare (valabila minim 6 luni). Va putem ajuta cu incheierea politei RCA aici... polita
pasul 3. Achitarea taxei de inmatriculare,
          -   aproximativ 60 lei pentru autoturisme sub 3.5 tone
          -   aproximativ 125 lei pentru autoturismele peste 3.5 tone
       Pentru Bucuresti, taxa se achita la CEC Bank pentru sectoarele 3 si 4, la Directia Taxe Locale       pentru sectoarele 1, 5 si 6, iar la Posta se plateste taxa pentru sectorul 2.
pasul 4. Achitarea taxei pentru Certificatul de Inmatriculare (talon) - 40 lei, se plateste la CEC
pasul 5. Taxa pentru contravaloarea placutelor de inmatriculare. Aceasta se plateste direct la oficiul de Imnatriculari Auto.
pasul 6. Prezentarea la biroul de inmatriculari pentru a obtine un Cerificat de Inmatriculare nou, pe numele d-voastra.



Acte pentru vizarea Fisei de Imnatriculare 
Fisa de imnatriculare se va viza la Taxe si impozite de care sector apartineti si va trebuie urmatoarele acte:
1. Fisa de inmatriculare primita de la vechiul proprietar.
2. Documentul care atesta dreptul la proprietate reprezentand Factura de vanzare sau contractul de vanzare-cumparare (copie si original)
3. Certificatul de atestare fiscala scoasa de vechiul proprietar (copie si original). A se mai face o copie pentru biroul de Inmatriculari Auto.
4. Actul de identitate:
         - pentru persoanele fizice: buletin/cartea de identitate (copie si original)
         - pentru PFA: buletin/cartea de identitate (copie si original) + CIF (copie)
         - pentru persoane juridice: Certificatul de inregistrare fiscal (CIF) in copie
5. Delegatie (in cazul in care nu se prezinta proprietarul):
         - pentru persoanele fizice: procura de la notariat (costa aproximativ 90 lei si se poate face la orice notariat) + actulde identitate ale imputernicitului (copie si original)
         - pentru persoanele juridice: delegatie/imputernicire din partea societatii + actul de identitate ale imputernicitului (copie si original). 
6. Copie dupa cartea de identitate a vehicolului.

ATENTIE!!!  Toate documentele in copie, o sa se retina de catre inspectorul care o sa stampileze fisa de inmatriculare. 




Acte pentru decizia de calcul de la Administratia Financiara de care apartineti - lista din Bucuresti

Va trebuie urmatoarele acte:
1. Cerere tip completata - Download cerere TIP
2. Documentul care atesta dreptul la proprietate reprezentand Factura de vanzare sau contractul de vanzare-cumparare (copie si original)
3. Certificatul de inregistrare al autoturismului (talonul) - copie fata-verso
4. Actul de identitate:
         - pentru persoanele fizice: buletin/cartea de identitate (copie si original)
         - pentru PFA: buletin/cartea de identitate (copie si original) + CIF (copie)
         - pentru persoane juridice: Certificatul de inregistrare fiscal (CIF) in copie
5. Delegatie (in cazul in care nu se prezinta proprietarul):
         - pentru persoanele fizice: procura de la notariat (costa aproximativ 90 lei si se poate face la orice notariat) + actulde identitate ale imputernicitului (copie si original)
         - pentru persoanele juridice: delegatie/imputernicire din partea societatii + actul de identitate ale imputernicitului (copie si original). 
6. Copie dupa cartea de identitate a vehicolului (fata-verso)


Obtinerea Certificatului de Autenticitate (R.A.R.) - PROGRAMARE ONLINE


1.  Cartea de Identitate a Vehiculului (original si copie)
2   Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului: Factura sau Contractul de vanzare-cumparare pentru un autovehicul folosit  (original si copie)
3. Certificatul de Inmatriculare al autovehiculului cu revizia tehnica valabila (original)
4. Actul de identitate al solicitantului, astfel:
      - pentru persoanele fizice: buletin/cartea de identitate (copie si original)
      - pentru PFA: buletin/cartea de identitate (copie si original) + CIF (copie)
      - pentru persoane juridice: Certificatul de inregistrare fiscal (CIF) in copie + Buletin/Carte de Identitate delegat (original si copie)
      - „Cererea Activitate R.A.R.” se va completa la R.A.R. si trebuie sa aiba domiciliul in localitatea unde se face certificarea. 

La final, veti primi “Certificatului de autenticitate” valabil doar 60 de zile calendaristice


Prezentarea actelor la Biroul de Inmatriculari Auto

Aveti la dispozitie 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii de vanzare sau incheierea contractului vanzare-cumparare impreuna cu urmatoarele acte:
1. Cerere tip din partea solicitantului
2. Fisa de inmatriculare completata si avand viza organului fiscal al administratiei publice si din partea vechiului proprietar cat si din partea noului proprietar.
3. Cartea de identitate a vehicolului (copie si original)
4. Chitanta care dovedeste plata taxei de inmatriculare (original si copie)
5. Chitanta care dovedeste plata contravalorii certificatului de inmatriculare (talon) (copie si original)
6. Asigurarea obligatorie de raspundere civila (RCA) valabila minim 6 luni (copie si original)
7. Factura de vanzare sau a contractului de vanzare-cumparare (copie si original)
8. Certificatul de atestare fiscala de la vanzator (copie)
9. Certificatul de Imnatriculare al vehicolului, avand ITP-ul in termen de valabilitate.
10. Actul de identitate:
           - pentru persoanele fizice: buletin/cartea de identitate (copie si original)
           - pentru PFA: buletin/cartea de identitate (copie si original) + CIF (copie)
           - pentru persoane juridice: Certificatul de inregistrare fiscal (CIF) (copie)
11. Placutele de inmatriculare daca se doresc numere preferentiale sau noul proprietar are domiciliul in alt oras.  
12. Certificatului de autenticitate emis de catre R.A.R.

joi, 21 mai 2015

RABLA 2015 - Prima de casare este de 6.500 lei

RABLA 2015 - Inceput din 27.04.2015



Conditii:
- Proprietarul are domiciliu sau resedinta in Romania
- NU are obligatii de plata la bugetul de stat
- Daca s-a inscris la un producator validat in vederea achizitionarii unui autovehicol nou
- a predat autovehicolul uzat unui colector autorizat si a obtinut certificatul de distrugere
- a prezentat producatororului, dovada distrugerii si radierii din evidenta circulatiei a autoturismului casat
- daca i-a fost cedat de către un proprietar persoană fizică dreptul de beneficiu asupra primei de casare

Voucherul are valoarea de 6.500 lei

Poprietarul persoană fizică poate ceda, în favoarea unei alte persoane fizice, dreptul de a beneficia de prima de casare la achiziţionarea unui autovehicul nou. nu poate face obiectul cedării, beneficiarul exclusiv al acestuia fiind persoana care achiziţionează autovehiculul nou

ALTE INFORMATII de la ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU:
click aici: Operatori economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare
click aici: Lista producătorilor validați
click aici: LISTA PRODUCĂTORILOR VALIDAȚI PE PUNCTE DE LUCRU
click aici: ORDIN nr. 609 din 25 martie 2015 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului RABLA

miercuri, 8 aprilie 2015

DESTINE BROKER DE ASIGURARE - Emite polite RCA pentru BULGARIA

Destine emite polite RCA pentru BULGARIA


         Inceapand cu luna Aprilie 2015, puteti solicita oferte RCA pentru proprietarii cu numere de Bulgaria.
Solicitarile de ofertare / emitere polite RCA BULGARIA se pot trimite pe adresa de mail: ionandrei_srb@yahoo.com

Aceasta fiind o procedura in stransa legatura cu un colaborator din Bulgaria, va rugam cereti oferta de pret din timp.

ATENTIE!!!!
- Documente care se ataseaza la e-mail :
                            - carte sau talon fata – verso masina si
                            - carte de identitate utilizator (daca exista utilizator roman)
- Se precizeaza adresa la care trebuie livrata polita RCA in original si numarul de telefon
- Polita RCA in original ajunge a 2- a zi
- Plata se face numai in EURO
- POLITELE NU SE ANULEAZA
- Oferta de pret o veti primi pe 12, 6 si 3 luni. Ofertele primite sunt valabile 72 de ore.